Guvernul nu permite tăierea beneficiilor sociale

szept 06, 12 Guvernul nu permite tăierea beneficiilor sociale

La şedinţa membrilor parlamentari ai coaliţiei aflată la putere de la Sárvár, aceştia au discutat despre ultimele condiţii propuse de IMF pentru ca ţara să poată accesa o linie de credit de la acestă organizaţie. Din declaraţia primului ministru reiese, că Guvernul nu este dispus să sacrifice nici pensiile şi nici alocațiile familiale ca precondiţii pentru obţinerea acestui împrumut cu caracter dealtfel preventiv. Din pachetul de condiţii propus de către organizaţie, pe lângă scăderea valorică a celor două amintite anterior, mărirea impozitului pe venit ar afecta în cea mai mare măsură locuitorii din microregiunea Békés Sud.

La această şedinţă, interesele locuitorilor din acestă zonă defavorizată au fost reprezentate de deputatul Gheorghe Simonka. Ca primar al unei mici localităţi din acestă zonă, dânsul cunoaşte foarte bine problemele locuitorilor de aici. Acest subiect va putea fi amplu discutat, o dată cu începerea noii sesiuni parlamentare.