Date din istoria timpurie a localităţii Otlaca-Pustă

szept 08, 12 Date din istoria timpurie a localităţii Otlaca-Pustă

Poziţia geografică a localităţii

 Această localitate mică, se găseşte într-o zonă delimitată de râurile Criş,Tisa şi Mureş, pe creasta de loess Békés-Csanád, formată pe aluviunea cursului vechi al Mureşului, mai exact pe partea dinspre Békés a aluviunii care începe din Arad. Coordinatele geografice ale localităţii sunt 46.55 ° latitudine nordică şi 20,98 ° longitudine estică.  Se găseşte aproape de oraşul Szarvas, care era centrul geometric al graniţelor Ungariei istorice. Conform delimitări făcute mai recent în cartea sa din anul 1937 de către Féja Géza, aceasta este parte a zonei denumite Viharsarok (Colţul furtunos). Este parte a mici regiuni denumite în literatura şi istoria mai veche, Mezőség din regiunea Békés. Aria localităţii este de 1888 de hectare (3280 kh), densitatea populaţiei conform datelor înregistrate în anul 2010 fiind de 19,45 persoane/km2. Satul aflat în partea de sud a judeţului Békés, este prelungit în direcţia est-vest fiind neobişnuit de îngust. În partea de nord, nord-vest se învecinează cu localitatea Csabaszabadi şi Újkígyos, la est şi la sud cu Medgyesegyháza, iar la vest cu localitatea Medgyesbodzás. Altitudinea zonei administrative a localităţii faţă de nivelul Mării Adriatice, din cauza diversităţii reliefului de la suprafaţa solului (movile, foste văi) variază destul de mult, primăria localităţii aflându-se la altitudinea de 85 de metri faţă de aceasta. Prin sau pe lângă localitate nu trece linie de cale ferată, iar legătura cu reţeaua de drumuri naţionale o reprezintă un „drum” construit într-un final mult aştepta la jumătatea anilor 1950. Acesta uneşte satul cu drumul cu numărul 4434, adică cu ruta Csabaszabadi(Békéscsaba)-Medgyesbodzás(Medgyesegyháza).

Deoarece satul se situează pe un con aluvionar, grosimea stratului de pietriş din sol variază destul de mult, acesta atingând uneori şi 8-10 metrii. Depunerile de pietriş de-a lungul unor albii vechi din sol, se transformă treptat în nisip, astfel resursele de nisip ale satului sunt destul de mari. Pământurile de aici sunt preponderent alcaline şi calcaroase, cu proprietăţi bune de reţinere şi conductivitate hidraulică. Conţinutul de humus este mediu, de 4-5%, având o grosime între 30 şi 70 de centimetrii. Nivelul pânzei de apă freatică scade de la est spre vest, acesta situându-se între 5 şi 2 metrii adâncime. Calitatea pământurilor din zona localităţii permite ca acesta să poată fi exploatat excelent de către agricultură, gradul mediu de bonitate a solului  fiind cuprins între 20-30 de coroane de aur, fertilitate care la nivelul acestui judeţ este considerat unul bun.

Datorită duratei medii de strălucire a soarelui care depăşeşte 2000 de ore anual, zona este favorabilă culturilor care au nevoie de mult soare (lubeniţă, cereale, tutun, porumb, dovleac, etc.). Temperatura medie anuală a aerului este de 10,3 °C, iar media anuală a precipitaţilor este de 520-600 mm, ploile abundente fiind considerate rare.

Originea denumirii satului și zonele din care se compune

Sufixul de „Pustă” nu are nevoie de vreo explicație adițională, iar cu prefixul denumirii ne întâlnit pentru prima dată în anul 1438, fiind denumirea localităţi Otlaca, azi Grăniceri, din judeţul numit pe-atunci Zărand. Prefixul de „Oth” apare ca prenume deja din 1277, având la bază numele german de Otto, Ottó, deci putem vorbi în acest caz de „casa sau conacul lui Otto”.  Zona teritorial administrativă a Otlăcii-Puste de azi în secolul XVIII a fost denumită în mai multe feluri, după cum urmează: Medgyes, Medgyesul Mare, mai târziu Otlaca-Mică, Medgyespusta Mică, Medgyespusta, Medgyes-Otlacapustă, Bodzás-Otlaca, Pusta Otlăcii.

Zonele mai importante ale localităţii

Eperjes este zona de nord-est a localităţii, denumită azi fermele Eperjes. Odinioară, partea ce aparţinea de localitatea Elek se numea Elek-Eperjes, iar partea apropiată de Kígyos se numea Gyula-Eperjes.(Vezi detalii despre perioada medievală mai jos)

Tökfalu (t.l. Satul dovlecilor) este zonă locuită şi-n ziua de azi, şi apare deja pe o hartă militară din anul 1863 ca şi „Bodzás új falu (Tök falu)”. Din auzite, numele localităţii vine de la dovleac pentru că într-o anumită perioadă, aici se cultivau dovleci la scară mare.

Bagófalu (în traducere liberă Satul Tutun/-ului sau Fumului/Fumatului) este partea cea mai tânără a localităţii, locuită preponderent de români, devenind centru al localităţii începând din anul 1928. Privind această denumire, de la sătenii de azi putem auzi trei explicaţii diferite. Una dintre ele şi cea mai probabilă, este că a primit acest nume de la plantaţiile de tutun care se găseau aici pe-atunci. O altă variantă este că bărbaţii de aici mestecau tutunul nears rămas în pipe, numit „bagó”. Ultima variantă asupra provenienţei denumirii este aceea, că muncitorii agricoli săraci de aici nu primeau nici atâţia bani, încât să-şi poată lua „bagó” pe ei. Câştigul lor nu valora nimic, nici măcar „bagó” (tutun, ţigări).

Korozsma este zona cuprinsă între partea dinspre Kétegyháza şi Bánkút a localităţii, şi partea de sat denumită Bagó. În limba populară maghiară, Korozsma înseamnă un cadou, de obicei ceva îmbrăcăminte, dată de botez celor mici, de către naşii acestora. Unele relatări susţină că denumirea vine de la cuvântul românesc folosit în localitate de: “krozsma, kruzsma”(cadou) , şi se numeşte astfel, pentru că acest teritoriu era deţinut pe atunci de Contele Wenckheim, teritoriu pe care ei înşişi l-au dat cadou acestuia.

Csicsós-dűlő (Ogorul Csicsós) este o zonă mărginaşă care apare pe o hartă militară din 1893 sub denumirea de „Csecsör”, şi porneşte din Tökfalu spre Bagófalu cu o uşoară curbură înspre Ruszka, spre drumul de acces. Conform celor spuse, denumirea vine de la csicsóka (topinambur, numit popular picioică sau măr-de-pământ) care creştea pe părţile laterale ale drumului spre ogor, şi care era mâncat de copii în drumul lor spre şcoală. În ziua de azi, aceasta este o însemnată plantă medicinală.

Ruszka este o zonă de margine de la intrarea în sat, începând de după canalul Hajdúér–Görbedi în partea din stânga a drumului de acces. Conform tradiției, mai multi membrii ai familiei Rusz (Rusu) , care a fost fondatorul părţii din sat denumită Bagófalut aveau aici pământuri şi ferme, astfel această denumire vine de la numele lor de familie.

Cigányhomok-dűlő (Ogorul Nisipul Ţiganilor) este zona de pe marginea sudică, paralelă cu localitatea Medgyesegyhaza. Acestă denumire vine de la pământurile nisipoase, mai închise la culoare din cauza nivelului mai ridicat de humus. Astfel aceasta se numeşte „nisipul negru sau ţigan”.În rândul locuitorilor se mai numea şi Cigányvöröshomok-dűlő (în traducere liberă Ogorul Nisipului Roşu Ţigănesc)

Teritoriul Otlăcii în trecutul îndepărtat

În sat nu s-au făcut săpături arheologice, însă au fost săpături cu rezultate bune în localitățile dimprejur. În cazul în care s-ar face cercetări aprofundate, şi-n cazul localităţii noastre s-ar găsi acelaşi lucru, deoarece movilele de pe lângă fostele cursuri ale râuri de la periferia satului ascund de regulă multe dovezi. În orice caz, începând din Evul Mediu dispunem de o serie de date, conform cărora în hotare am putea găsi ruinele unor foste biserici. Nord-estul localității, zona dintre satul de azi şi Parcul LikeFestera era răsfirat cu fermele din Eperjes, acesta zonă fiind denumită pe hărţile din secolele 18-19, Eperjespuszta, Gyula-Eperjes sau Elek-Eperjes. Aceste denumiri provin de la numele unui sat medieval aflat odinioară aici. Denumirea de Eperjes, provine de la forma derivată, veche „eperj”, a substantivului „eper”(căpşune). În anul 1504, satul apare în documente oficiale pentru prima dată. (Conform celor scrise de Karácsonyi János, localitatea Fazekasegyház şi Proprietatea Rogan au fost cele ce au predecedat localitatea de azi.) În anul 1504 se aminteşte de un judecătorul cu numele de Méhes Mihály. Între anii 1510-1566 aparţine de cetatea Gyula, socotelile pe care trebuia să le dea periodic, asigurându-ne cu lux de mănunte o imagine a vieţii din sat. În anul 1559, în timpul judecătorului Borbás Gáspár, se aflau 41 de familii de iobagi şi jeleri, iar în anul 1563 erau deja 52 de familii. Ştim că în anul 1520 preotului de aici se numea Kamarási Fodor András. Conform înscriselor turceşti , în anul 1567 erau în sat 36, iar în 1579, 57 de capi de familie. Satul în acea perioadă era proprietatea sultanului sub formă de Has. În urma războiului de 15 ani, la 1596, în sat nu mai locuia nimeni.