Domnul deputat Simonka pomeneşte peste tot de Medgyesegyháza ca şi de capitală a lubeniţei

júl 27, 12 Domnul deputat Simonka pomeneşte peste tot de Medgyesegyháza ca şi de capitală a lubeniţei

Şi  celor ce vin de departe le este foarte uşor să găsească Târgul Agricol Tradiţional, deoarece se află vizavi de Parlamentul Maghiar în faţa Ministerului Dezvoltării Rurale din Piaţa Kossuth, sub arcadele căruia produsele de calitate maghiare ajung de la producători direct în mâna cumpărătorilor. Dintr-un anumit motiv, din cauza forfotei mulţimii din faţă este destul de dificil să ne apropiem de intrarea principală a ministerului.

„Ce este acolo de aşa mare interes în fiecare zi de vineri?”

Acest loc prestigios este rezervat lubeniţei din Medgyesegyháza, unde mai multe personalităţi ai vieţii publice şi politicieni verifică prin diferite metode starea lubeniţelor, ca să aibă şi pe masa lor un produs local dulce ca mierea.

L-am întrebat pe deputatul nostru parlamentar al grupării Fidesz, Simonka Gheorghe, care de altfel vizitează frecvent acest stand, cum a de-a reuşit să obţină acest loc din faţa întrării principale?

„Fără discuţie, lubeniţa are un loc privilegiat. Şi acesta este o parte a efortului de zi cu zi pe care încerc să-l depun în favoarea celor care trăiesc în circumscripţia mea electorală. Târgul este spectaculos, şi pot să spun că nu toate dintre produsele expuse aici, crescute sau prelucrate cu multă trudă, au o aşa de bună publicitate. În calitatea mea de preşedinte al Alianţei Lubeniţei Maghiare pot să vă spun, că în momentul de faţă se face campanie pentru creşterea popularității lubeniţei maghiare, am trecut şi de faza consultărilor interprofesionale de specialitate, în urma cărora s-a creat transparenţă pentru toţi actorii implicaţi ai pieţei acestui produs. S-a născut o înţelegere în urma căreia lanţurile comerciale multinaţionale vor vinde lubeniţa la un preţ stabilit de comun acord”.

 Interesul consumatorilor poate fi asigurat doar prin protecţia producătorilor, a mai subliniat liderul regiunii, subliniind şi de această dată importanţa parteneriatului de care oraşul Medgyesegyháza a dat dovadă, în interesul producătorilor din localitate şi din împrejurimile sale. Toate sarcinile aferente organizării vânzării şi reprezentării zonei noastre la acest târg au fost realizate alături de primarul localităţii Ruck Márton de către Kész, noua organizaţie de gestiune a primăriei din oraşul Medgyesegyháza.

B.I.