ÎN TABĂRĂ LA MONEASA

Visul copiilor de la şes este să-şi petreacă o parte din vacanţă la mare sau la munte.

 La cererea mai multor părinţi şi elevi, cu sprijinul acordat de Autoguvernarea Română Locală şi pe Ţară a Românilor din Ungaria, doi pedagogi cu vastă experienţă profesională au organizat o tabără pentru copii în România, la Moneasa.

Aerul de munte de la Moneasa este extrem de curat, există nenumărate posibilităţi de drumeţie şi chiar, de ce nu, de înot. Posibilităţile de mişcare sunt ample, de la terenul de joacă şi fotbal, până la cel de tenis. În cele cinci zile însorite petrecute aici, nimic nu ne-a putut strica buna dispoziţie pe care am avut-o.

Pe lângă activităţile distractive, cei ce urmează orele de limba română au avut aici posibilitatea să-şi dezvolte şi abilităţile de comunicare în această limbă.

S.M.