Europarlamentarul Iosif Matula, la ultima ediţie a seminarului „Cross Press”

szept 01, 13 Europarlamentarul Iosif Matula, la ultima ediţie a seminarului „Cross Press”

Europarlamentarul Iosif Matula, la ultima ediţie a seminarului „Cross Press”

Europarlamentarul Iosif Matula a participat la cea de-a treia ediţie a seminarului „Cross Press”, organizat de Primăria municipiului Arad în cadrul proiectului „Serviciu comun pentru mai buna informare a populaţiei din zona transfrontalieră”, derulat cu fonduri europene.
În deschiderea workshop-ului, viceprimarul municipiului Arad, Bognar Levente a vorbit despre proiectele importante pe care municipiul le-a derulat în zona transfrontalieră, exemplificând acţiunea „Strângeri de mâini”, care a ajuns la ediţia cu numărul 18.
Europarlamentarul Iosif Matula a susţinut dezbaterea cu tema „Cooperarea transfrontalieră în Uniunea Europeană”.
„Imediat după sfârşitul celui de-a doilea Război Mondial, culmea, un francez şi un german au pus bazele Uniunii Europene. Odată cu startul UE au apărut şi grupurile de pionierat şi la nivel de frontiere. UE a impus, încă de la început, cooperarea transfrontalieră pentru că o bună parte a populaţiei din cele 27 de state europene locuieşte în zone de graniţă. Acum, cooperarea transfrontalieră cuprinde 53 de programe de-a lungul frontierelor interne”, a susţinut Iosif Matula, care a adăugat că pentru exerciţiul financiar 2014-2020, în zona transfrontalieră România-Ungaria vor fi cel puţin 275 milioane euro.
Europarlamentarul a mai atras atenţia asupra faptului că prea puţini dintre locuitorii ţării conştientizează că suntem în UE. „Ne aducem aminte de zidul Berlinului, de sârma ghimpată dintre state. Acum se pune întrebarea: unde vrem să ajungem? Vrem războaie, lupte, tranşee, sau vrem să mergem înainte. Eu cred că lucrul cel mai important din ultimii ani, pe care poate nu-l conştientizăm este că astăzi România este stat membru UE. Astăzi, suntem sub umbrela europeană care are ca obiectiv, în timp, apropierea nivelului de trai pentru cetăţenii din statele membre. Vrem cooperare transfrontalieră? Trebuie să facem drumuri, canale de comunicaţie, de orice fel, nu neapărat rutiere. Pe graniţa României cu Ungaria erau 9 puncte rutiere de trecere a frontierei, de la Nădlac până la Satu Mare. Pe aceeaşi lungime de graniţă între Franţa şi Belgia sunt 350. România şi Ungaria prin asemenea proiecte şi celelalte care se drulează pot recupera rămânerile în urmă”, a concluziona Matula.
În prima zi a workshop-ului, lector.univ dr. Adrian Păcurar, de la Universitatea de vest „Vasile Goldiş” a vorbit despre cooperarea transfrontalieră şi noua politică de coleziune a UE în intervalul 2014-2020 şi conf.univ.dr. Carmen Neamţu de la Universitatea „Aurel Vlaicu” a prezentat dezbaterea cu tema „Despre un limbaj special pe care îl înţeleg şi barbarii”.
Ziua a doua a adus în faţa celor prezenţi două subiecte de actualitate, „Jurnalismul online – forma viitorului în jurnalismul transfrontalier”, prezentat de lector.univ.drd. Nótáros Lajos şi „Noi surse de inspiraţie jurnalistică – obiceiuri şi datini pe Valea Crişului Alb”, prezentat de lector univ Virgiliu Jireghie.
La această ediţie a workshop-ului au participat Horváth Krisztián şi Péntek Katalin de la firma de implementare a proiectului „Serviciu comun de presă pentru mai buna informare a populaţiei transfrontaliere” şi Laczi István, specialist în programe de dezvoltare transfrontalieră, toţi din Ungaria.

Foto:
workshop
workshop.jpg