„Împreună pe calea cunoaşterii”

jún 04, 13 „Împreună pe calea cunoaşterii”

Proiect transfrontalier: Şcoala Generală „Aurel Vlaicu” şi Şcoala Németh László – Hódmezővásárhely – „Împreună pe calea cunoaşterii”

„Împreună pe calea cunoaşterii”, proiect derulat de Şcoala Generală „Aurel Vlaicu” din Arad în parteneriat cu Şcoala Németh László din Hódmezővásárhely se bazează pe un parteneriat real între instituţii şcolare şi are ca scop promovarea interculturalităţii şi responsabilităţii civice.
Pe toată durata proiectului, 15 martie 2012 – 28 februarie 2013, activităţile desfăşurate în oraşele Arad (România) şi Hódmezővásárhely (Ungaria) au promovat şi promovează valori şi atitudini pozitive cu scopul de a satisface nevoile comune detectate la nivelul învăţământului primar şi gimnazial, din cele două oraşe, prin implementarea unei platforme de lucru pentru formarea cadrelor didactice şi prin activităţi extraşcolare pentru elevi. Activitatea finală a proiectului va consta în organizarea unui festival intercultural în Arad.
„Cursurile de formare au avut ca punct de plecare nevoile cadrelor didactice de a orienta predarea şi învăţarea spre dezvoltarea de competenţe la elevi, fiind organizate în două sesiuni. Prima sesiune a cursului s-a desfăşurat în lunile iunie – iulie 2012 la Moneasa – România, adresându-se cadrelor didactice care predau la ciclul primar. A doua sesiune s-a organizat în lunile august – septembrie la Mórahalom, Ungaria şi s-a adresat cadrelor didactice care predau la ciclul gimnazial”, a precizat prof. Diana Păun, managerul proiectului.
Cadrele didactice care predau la ciclul primar au fost formate în a folosi tehnicile de pliere a hârtiei – Origami şi Quilling – în procesul de învăţare, iar celelalte cadre didactice care predau la ciclul gimnazial şi-au format competenţe de utilizare a tehnicilor şi instrumentelor media în procesul de învăţare.
Activităţile extraşcolare pentru elevi s-au desfăşurat în luna octombrie a acestui an atât în România, cât şi în Ungaria. Astfel, 40 de elevi din clasele V-VIII au participat la activităţi organizate de experţii maghiari în Martely. Elevii din clasele I –IV au participat la activităţi organizate în colaborare cu Parcul Natural Lunca Mureşului, Pony Club Arad şi voluntari din Italia, Spania, Polonia şi Macedonia prezenţi în Arad prin proiectul european EVS Youth in Action Programme UE.
În cadrul festivalului intercultural, care va fi organizat la Arad în februarie 2013, se va oferi distincţia „Tóth Sándor”, cu scopul de a promova idealul civic, generozitatea şi fraternitatea dintre cele două culturi. Distincţia va fi oferită în memoria martirului Tóth Sándor din Hódmezővásárhely, cel care, aducând ajutoare arădenilor în timpul Revoluţiei din Decembrie 89 a pierit în mijlocul confruntărilor.
Profesorii şi elevii implicaţi în aceste activităţi consideră că derularea proiectului „Împreună pe calea cunoaşterii” este benefică atât pentru cele două unităţi de învăţământ cât şi pentru comunităţile din care acestea fac parte.
tabara lunca 2
Foto: tabara lunca 2.jpg

Despre proiect:
Lider de proiect: Scoala Generala Aurel Vlaicu Arad
Partener: Németh László Általános Iskola és Gimnázium
Data începerii proiectului: 15 martie 2012
Data finalizării proiectului: 28 februarie 2013
Bugetul total al proiectului: 178.940 Euro