Primele spectacole de teatru, în Arad

márc 14, 13 Primele spectacole de teatru, în Arad

Primele spectacole de teatru au fost susţinute în Arad în anii 1787 şi 1788 de Compania lui Philip Bernard, într-o arenă din Grădina Tekelja pe timp de vară şi în casa Milics de pe strada Ilarie Chendi, pe timp de iarnă, conform celor publicate de prof. Ujj János, în volumul “File din istoria urbanizării Aradului”.
“Clădirea teatrului de pe strada Gheorghe Lazăr, care există şi astăzi, a fost construită în 1817 de comerciantul evreu Iacob Hirschl, lângă casa sa care era pe colţ. Încă în toamna aceluiaşi an, pe scenă a urcat trupa lui Cristoph Kunz, iar în 17 februarie 1818, elevii din clasa terminală a Preparandiei au jucat o piesă în limba română. Timp de jumătate de veac, acest spaţiu a găzduit trupele teatrale care treceau prin Arad şi grupurile de amatori din oraş. La început, în stagiunea de iarnă, au jucat trupe germane, iar stagiunea de vară a fost ocupată de trupele de teatru ambulante. Încălzirea sălii a fost asigurată de o sobă plasată în mijlocul spaţiului”, a consemnat Ujj János.
Prima trupă maghiară cea a lui David Kileny a avut spectacol aici pentru prima dată la 18 iunie 1818, piesa jucată fiind “Alegerea regelui Matias”. Tot în acest an, a urcat pe scenă vedeta teatrului ambulant maghiar, doamna Déry.
În 17 martie 1848, după vestea izbucnirii Revoluţiei de la Pesta tineretul arădean a năvălit în sala de spectacole a întrerupt spectacolul “Don Cezar” de Basano jucat în limba germană şi a obţinut prin forţă, de la directorul Ede Göcs citirea celor 12 revendicări ale Revoluţiei şi poezia lui Petőfi Sándor „Nemzeti dal” (Cântec naţional). În perioada de după revoluţie, teatrul a fost închiriat de moşierul din Macea, Petar Cernovici în schimbul unei chirii plătite oraşului. Din răzbunare faţă de represaliile austriece acesta nu permitea urcarea pe scenă a trupelor nemţeşti ci doar a celor maghiare.
La cumpăna anilor 60-70 a jucat aici compania lui Matei Millo şi a lui M. Pascaly. Sufleurul trupei lui Pascaly, în anul 1868, a fost Mihai Eminescu, cel mai mare poet al naţiunii române.
În 1907, în această locaţie s-a deschis primul cinematograf din Arad, Urania.

Foto:

 

vechi
Vechi.jpg: Clădirea Teatrului vechi a fost construită în 1817