Expoziţii permanente la Galeria de artă Arad

feb 02, 13 Expoziţii permanente la Galeria de artă Arad

Galeria de Artă a Complexului Muzeal Arad găzduieşte expoziţii permanente şi, în paralel, diferite expoziţii de artă, cu caracter temporar.
Expoziţia permanentă, reorganizată în anul 1998, este reprezentativă pentru profilul colecţiei de artă şi pune în valoare printr-o prezentare care combină diacronicul cu sincronicul, cele mai semnificative piese ale acesteia. Parcursul expunerii se desfăşoară cronologic, cu repere limitate în intervalul secolelor XVI-XIX pentru arta europeană şi secolelor XIX-XX pentru arta românească. Pictura europeană este reprezentată prin cele mai valoroase lucrări care aparţin şcolilor italiană, flamandă, olandeză din secolele XVI-XVII, realizate de Jacob Gillig, Bartholomeus van der Helst, Jan Steen, Solomon van Ruysdael, Gerrit Lundens, Jacopo Palma il Giovanni.
Arta secolului XVIII este punctată prin gravurile lui Johann Elias Ridinger, pânzele lui Lacroix Marseille, Christian Brandt, şcoala lui Marinus van Roymerswaele. Un spatiu considerabil este rezervat diferitelor centre de influenţă artistică din secolul al XIX-lea. Maniera de lucru cultivată şi exersată în mediul Academiilor din Paris, München, Düsseldorf, Drezda, Viena, Budapesta este ilustrată prin lucrări semnate Alexander Wagner, Johann A. Gebhardt, Joseph Dannhauser, Hugo Mühlig, Hans Thorma, Olga Wisinger, Aggházy Gyula, Benczur Gyula, Liezenmeyer Sándor, Barabás Miklos, Munkácsy Mihály, Lotz Károly.
Galeria de artă românească se axează pe prezentarea principalelor momente ale dezvoltării picturii româneşti, respectiv a pictorilor academişti: C.D. Rosenthal, Gheorghe Tătărescu, Constantin Lecca, Mişu Popp, a paşoptiştilor: Barbu Iscovescu, Ion Negulici sau cel al primilor peisagişti: Carol Popp de Szatmari, Henric Trenk. Nu lipsesc inovatorii limbajului plastic autohton: Nicolae Grigorescu, Ion Andreescu, Ştefan Luchian, alături de creaţia unor artişti marcanţi ai primei jumătăţi de secol XX: Theodor Pallady, Gheorghe Petraşcu, Nicolae Tonitza, Jean Al. Steriadi, Camil Ressu, Nicolae Dărascu, Iosif Iser, Vasile Popescu.
Galeria de Artă Arad, strada Gh. Popa de Teiuş, nr. 2 – 4, etajul II
Program de vizitare: Marţi–Duminică, 09.00 – 17.00, Închis: Luni, 1 şi 2 ianuarie; prima şi a doua zi de Paşti; prima şi a doua zi de Rusalii; 1 mai; 15 august; 1, 25 şi 26 decembrie.

Artiști sârbi expun la Muzeul de Artă din Arad

Două expoziții ale artiștilor sârbi Rade Kundačina și Zoran Todorovic pot fi vizitate la Muzeul de Artă din Arad.
Rade Kundačina a absolvit Academia de Arte Frumoase din Belgrad, specializarea pictură, iar în perioada 1980-1982 a urmat cursurile Institutului de Arte Frumoase la Universitatea Tsukuba din Tokyo. Lucrările artistului au fost expuse, atât în cadrul unor expoziţii personale, dar şi de grup, în Serbia şi Japonia.
Zoran Todorovic, absolvent al Academiei de Arte Frumoase din Belgrad şi profesor la aceeaşi instituţie, este cunoscut în Europa, Canada, Statele Unite şi Australia pentru participarea la expoziţii personale şi de grup.
Expozițiile pot fi văzute, până în 30 septembrie, de marți până duminică, între orele 9.00 și 17.00, intrarea fiind liberă.

Foto: expo