De Crăciun, de la Jula va porni o cursă specială la Zerind şi la Arad

dec 03, 12 De Crăciun, de la Jula va porni o cursă specială la Zerind şi la Arad

După Bethlehem-ul  amplasat pe apă de acum doi ani, respectiv Pomul de Crăciun al Tuturor de anul trecut, în acest an va porni o cursă specială. În legătură cu aceasta am fost informaţi de către organizatorul şef, domnul Sós Imre, dânsul informându-ne că organizarea acestia se datorează cooperării dintre administrațiile locale ale localităţilor prin care va trece, dar realizat cu sprijin antreprenorial:

 „În acest an, dorim să străbatem şi porţiunea de drum reabilitată dintre Dénesmajor şi Zerind, de aceea, fiindcă drumul este construit pe traseul de odinioară a căii ferate înguste, pe data de 22 şi 23 decembrie dorim să străbatem aceste localităţi, cu un trenuleţ electric, adaptat  transportului  rutier.”

Iniţiativa se leagă şi de faptul că mai nou, se cercetează aria istorică de influenţă a oraşului Jula, asupra localităţilor aflate în ziua de azi pe teritoriul României. Acestă idee s-a născut în timpul  cercetărilor efectuate în acest sens.

Cursă specială va porni pe data de 22 decembrie de la Sărcad, la Jula călătorilor  li se vor mai putea alătura şi pasageri noi, trenul se va mai oprii la Castelul de la Gyulavári, planul fiind ca la ora 14.00 ora României, acesta să ajungă la Iermata Neagră. Participanţii vor fi salutaţi o dată la ora 15.00 la Zerind, concomitent cu punerea pe apă de aici a Bethlehem-ului, şi încă o dată în jurul orei 17.30, oră la care după toate probabilităţile trenul va ajunge în localitatea Satu Nou. A doua zi la ora 11, vor putea vedea la Adea, Pomul de Crăciun al Tuturor. La ora 13.00 cursa va ajunge la Chişineu-Criş, urmând ca la ora 16.00, aceasta să ajungă la Arad.

Domnul Sós Imre a mai adăugat următoarele:

„Cu această ocazie vom duce cu noi un brad mai micuţ, care urmează să fie împodobit de localităţile prin care trecem,  fiecare dintre acestea aşezându-şi pe acesta decorul propriu pregătit în stilul de artă populară locală, urmând ca o dată ajunşi la Arad să-l predăm domnului primar al oraşului, pentru ca acesta să fie expus în incinta administraţiei locale, ca simbolul de sărbătoare al întregii regiuni.”

Acestă idee însă este extrem de dependentă de condiţiile meteorologice. În caz de ploaie intensă, viscol sau temperaturi foarte scăzute realizarea acestui concept nu este cu putinţă, de aceea programul  va fi organizat cu câteva zile înainte, organizatorii sperând totuşi că într-un final, de acestă dată, vreme va ţine cu ei.