Octombrie încărcat de evenimente la Mezőkovácsháza

okt 02, 12 Octombrie încărcat de evenimente la Mezőkovácsháza

Biblioteca oraşului va găzdui două evenimente importante, organizate în cadrul Programului Naţional de Toamnă al „Zilelor Bibliotecii”. Primul eveniment va avea loc chiar în primele zile ale programului, pe data de 2 octombrie, acesta fiind de fapt o întâlnire scriitor-cititor, întâlnire intitulată „Secretele lumii noastre”, invitatul fiind celebrul scriitor, Nemere István. Chiar şi primul sfârşit de săptămâna se pare că va fi unul destul de încărcat. Pe lângă comemorarea martirilor de la Arad de pe data de 6 octombrie, un rol important îi va reveni şi sportului. Cei ce doresc să participe în ziua de sâmbătă la evenimentele organizate cu ocazia acestei zile de doliu naţional, trebuie să ia autobuzul pentru a putea merge la Arad, ca să poată participa personal la programul de comemorare din Parcul Reconcilierii.( în legătură cu plecarea vă puteţi interesa la doamna Elekiné Macsányi Melindánál). Iubitorii de sport însă, sunt aşteptaţi la ora 9.00 în jurul pieţei locale, de unde se va da startul concursului de fugă din cadrul Triatlonului de la Mezőkovácsháza. Fanii fotbalului vor putea face galerie după-masă de la ora 13.00 echipei fotbal de tineret, iar de la ora 15.00, la partida de grupă MTE-Újkígyos. Meciul la categoria de vârstă-adolescenţi va avea loc a doua zi, pe 7 octombrie, cu începere de la ora 10.00.

A doua săptămână din program va începe din nou cu un însemnat program cultural. În seara zilei de luni, publicul va putea viziona spectacolul de estradă al lui Kulka János, intitulat „Vrei-sau nu…”. Pe data de 11 octombrie, va fi comemorată începând cu ora 8.00, în incinta Instituţiei de Învăţământ Public „Hunyadi János” din localitate, Ziua Mondială a Primului Ajutor. În al treilea weekend al lunii octombrie, rolul principal va reveni din nou fotbalului. Pe data de 19 octombrie, începând de la ora 14.30 va avea loc partida de fotbal la grupa de vârstă-adolescenţi MTE-Nagyszénás, urmând ca a doua zi să aibă loc cu începere de la 12.30 meciul de tineret MTE-Battonya, iar de la 14.30 meciul de grupă la adulţi.

Programul festiv din data de 23 octombrie, ultima zi a weekendului prelungit, va începe de la ora 10.00 la biserica catolică locală cu o slujbă de comemorare, şi va continua de la ora 11.00 în incinta casei de cultură. În aceeaşi zi, şi în paralel cu programele festive, va începe de la ora 9.00 tot în casa de cultură locală, un concurs de şah.

Un alt eveniment important în viaţa oraşului, care-i va „mişca” pe toţi, de la mic la mare, va fi în data de 26 octombrie, zi în care începând cu ora 18.00, va avea loc Balul Bobocilor. Acest eveniment tradiţional va avea loc în casa de cultură din localitate.

Luna octombrie se va încheia şi la Mezőkovácsháza cu un weekend prelungit, şi cu un eveniment comemorativ. Oraşul se va pregăti pe data de 31 octombrie cu un program festiv, dedicat comemorării reformării bisericii. (curând vom oferi şi detalii despre acesta). Pe data de 1 noiembrie, cu începere de la ora 9.30, va avea loc slujba de Sărbătorire a Tuturor Sfinţilor, eveniment la care este aşteptată toată lumea. Comemorarea de Ziua Morţilor va avea loc a doua zi de la ora 15.00, deci pe data de 2 noiembrie 2012, în cimitirul de lângă oraş.