Grenadă într-o casă din Orosháza

szept 17, 12 Grenadă într-o casă din Orosháza

Pompierii au evacuat câteva case din jurul locului cu pricina, respectiv au închis o porţiune a străzii Kós Károly. La faţa locului au constatat faptul, că locuitorii casei respective au găsit o grenadă probabil de exerciţiu. În seara zilei de duminică, locatarii unei case familiale din strada Kós Karoly, în care proprietarii tocmai selectau vechiturile bune de aruncat, au dat de un obiect straniu, la prima vedere chiar periculos. Proprietarii au chemat imediat poliţia şi pompierii, aceştia aflându-se la locul de faţă şi la acestă oră.

Au fost chemaţii la faţa locului şi geniştii, în timp ce pentru a asigura siguranţa zonei, pompierii au evacuat locuitorii celor două case învecinate.

Deoarece porţiunea dintre numerele 9 şi 13 a fost închisă, circulaţia s-a întrerupt pe toată lungimea străzii. De la Vincze Tibor, ofiţerul de siguranţă aflat în jurul orei 8.30 la faţa locului am aflat, că obiectul găsit este foarte probabil o grenadă antitanc de exerciţiu. Detalii despre ce urmează să se întâmple, respectiv la ce oră pot să se întoarcă locatarii, nu ne-a putut oferii deocamdată.

 Actualizare

În dimineața zilei de luni am fost căutaţi de ofiţerul de siguranţă  publică, domnul Vincze Tibor, care ne-a declarat următoarele:
„Geniştii echipei de intervenţie din cadrul poliţiei au ajuns la Orosháza noaptea la ora 12.30. S-a constatat, că locatari au găsit de fapt o grenadă de lansator ataşabil la puşcă sau mitralieră, însă de exerciţiu, astfel acesta nu a trebuit dezactivată. Prin urmare porţiunea blocată a străzii s-a redeschis, iar locuitorii s-au putut întoarce la casele lor”.