Încurajând colaborarea

ápr 13, 12 Încurajând colaborarea

 În incinta Școlii Generale Sârbe de la Bătania, Fundația de utilitate publică Baze Noi pentru Județul Békes din localitate, a organizat o întrevedere la masa rotundă, unde s-a discutat, printre altele și despre situația actuală din localitate. Membrii asociației au constatat lipsa colaborării dintre diferitele grupări , paleta orașului fiind destul  de colorată din punctul de vedere al minorităților, astfel la această întrevedere au fost prezenți reprezentanții tuturor cultelor și minorităților etnice locale.

După deschiderea oficială a reuniunii, domnul deputat Gheorghe Simonka a încurajat la rândul său colaborarea dându-se chiar exemplu în acest sens: “Sunt mândru că aparțin comunității românești și totodată că sunt un om religios. După ce am dat mâna prietenește cu domnul primar, vom lucra împreună pentru localitatea Bătania. Eu cred că acest exemplu ar putea fi transferat și în alte domenii, astfel am putea pava împreună drumul către reușită.”     În continuare, liderii minorităţilor au enumerat problemele cu care se confruntă fiecare în parte , precum și planurile proprii de îmbunătățire a cooperării viitoare. A fost subliniat faptul că, minoritatea sârbă doreşte ca pe lângă școală să-și construiască și o grădiniţă, comunitatea română îi așteaptă în rândurile sale și pe cei ce s-au mutat aici din România, iar comunitatea romă și-a planificat organizarea unei zi culturale.

Domnul Csaba Boros, consilier al administraţiei publice locale a amintit faptul că, umblând prin România după inundații, prin satele secuiești de exemplu, s-au adunat de la mic la mare și împreună au reconstruit satul, casă cu casă. Nu fiecare separat și-a văzut de propria ogradă, ci toți membrii comunității, împreună, unificându-și forțele, au luat casele pe rând una câte una, astfel reușind reconstruirea satelor. Domnul doctor Hajnal Iván, membru al fundației, a numit această întrevedere ca fiind o piatră de temelie importantă al procesului de colaborare. Pe baza exemplului, mai mulți au fost de acord , că acesta este demn de urmat, soluția fiind aceea ca și membrii diferitelor comunități din Bătania să colaboreze intre ei astfel rezolvându-și problemele împreună și mai eficient. Oaspetele întrevederii, domnul deputat, invitat la aceasta întrevedere, va sprijini la rândul său aceasta inițiativă. La sfârșitul întrevederii, președintele fundației gazdă, domnul Ioan Borsodi a propus ca organizația să elaboreze o strategie de colaborare pentru comunitățile etnice și religioase.

1 Comment

  1. Ez egy (az első) hozzászólás.
    A hozzászólás szerkesztéséhez vagy törléséhez be kell jelentkezni, majd a kívánt műveletet elvégezni.

Leave a Comment

Az email címet nem tesszük közzé.

A következő HTML tag-ek és tulajdonságok használata engedélyezett: <a href="" title=""> <abbr title=""> <acronym title=""> <b> <blockquote cite=""> <cite> <code> <del datetime=""> <em> <i> <q cite=""> <strike> <strong>